Planul de retribuire sau planul de Marketing


Shopping Center Network (SCNet) este uniunea multinaţională (internaţională) a consumatorilor fideli şi educaţi (în textul ce urmează Colaboratorul/Cumpărător) a cărei activitate de bază este ca membrilor săi să le pună la dispoziţie facilităţi privind consumul, nu numai în ţara lor ci şi în alte ţari unde este înregistrată firma. Recompensele pe care Colaboratorul/Cumpărător le primeşte provin exclusiv din discountul (reducerea) pe care l-am asigurat membrilor noştri prin contracte cu Partenerii Comerciali. Recompensele sunt bazate pe un principiu unic care permite calculul indiferent unde Colaboratorul/Cumpărător a realizat dreptul (în ce ţara şi în ce valuta).
  Ca să fie posibil aşa ceva, s-a aplicat un sistem de calcul al punctelor. Valoarea punctului este diferită pentru fiecare tara in functie de valoarea Euro fata de moneda tarii respective. Aceste valori le veti gasi pe pagina web al fiecarei tari.
  Valoarea punctului in Romania este redat in tabelul 1.

Denumirea statului
Valoarea punctului 
Valuta
Valoarea poziţiei
CE I
CE II
CE III
CE IV
CE V
CE VI
România
4.4
Leu
50 €
150 €
400 €
1200 €
3600 €
7200 €
România
4.4
Leu
220 Lei
660 Lei
1760 Lei
5280 Lei
15840 Lei
31680 Lei
Tabelul  1
Restituiri:
   Restituirea din cumpărături se realizează din cumparaturile efectuate la Partenerii Comerciali şi depinde de discountul pe care partenerul l-a oferit Colaboratorilor/Cumpărători sistemului SCNet. Restituirile către Colaboratori/Cumpărători se calculează din momentul când intră discountul în contul SCNet. Acestea se împart în: restituire directă, restituire indirectă, discountul acumulat şi procentul de administrare al SCNet. Dacă discountul contractat este mai mic de 5% distribuirea se face conform tabelului:

Discount
(% reducere)
%
   Colaboratorul/
Cumpărător
care a cumpărat
% reţeaua
Total %
reţeaua
% SCNet
% Acumularea
1
1
0
0
0
0
1.5
1
0
0
0
0.5
2
1
4x0.25
1
0
0
2.5
1
4x0.25
1
0
0.5
3
1
4x0.25
1
0
1
3.5
1
4x0.25
1
0
1.5
4
1
4x0.25
1
1
1
4.5
1
4x0.25
1
1
1.5
Tabelul  2
Daca discountul(P) contractat este mai mare sau egal cu 5% restituirea se face conform tabelului 3.

Discount
(% reducere)
%
Colaboratorul/
Cumparatoror
care a cumpărat
% reţeaua
Total %
reţeaua
% SCNet
% Acumularea
P >=5
1
4x0.5
2
1
P-4
Tabelul  3

a. Restituirea directă 
Restituirea de 1% de la fiecare cumpărare pe care a efectuat-o Colaboratorul/Cumpărător la Partenerul Comercial şi care a contabilizat ID-ului Colaboratorului/Cumpărător în sistemul SCNet. Condiţia ca să se contabilizeze restituirea este că acesta să fie intrat în contul SCNet-ului.
pic 1
b. Restituirea indirectă
Restituirea de 0.5% din valoarea fiecărei cumpărături efectuate la Partenerii Comerciali  de către orice Colaborator/Cumpărător pină la 4 (patru) nivele din reţeaua Colaboratorului/Cumpărător. Condiţia de comisionare a restituirii indirecte este intrarea în evidenţă a cumpărării şi plata discountului de către Partenerul Comercial sau existenţa discounturilor realizate în prealabil sau a voucherilorColaboratorilor/Cumpărători care au efectuat cumpărarea de la Partenerul Comercial.
restituirea indirecta
restituirea indirecta
c. Discountul acumulat
Rezultă în urma acumularii restului din discount intr-un cont separat numit Cont din Reduceri(CR). De la discounturile acumulate rezultă participarea la profit (PP) care completează poziţia în arborele binar. Participarea la profit poate rezulta şi din depozitele(avansurile) plătite.
Discount acumulat
Discount acumulat
d. Comisioane SCNet

Comisioane de echilibru
Discountul acumulat nu se plăteşte direct Colaboratorului/Cumpărător ci din această sumă se formează participarea la profitul activ (PPA) când suma acumulată a acestuia ajunge la valoarea poziţiei conform tabelului 1.  PPA se poate genera şi din avansurile plătite.
Fiecare Poziţie în arborele binar are o valoare ce depinde de clasa economică (CE) aferentă. Comisionul SCNet se obţine prin înmulţirea valorii punctului din primul tabel cu numărul  punctelor din tabelul ce urmează. Fiecare Poziţie în arborele binar are determinată perioada pentru care aduce câştig. Perioada de câştig diferă in funcţie de categoriile comerciale şi este prezentată în tabelul 4.
Comisionul este generat de plasarea poziţiilor în arborele binar al Colaboratorului/Cumpărător; se contabilizează în momentul când se completează un anume număr de poziţii în partea superioară şi inferioară a arborelui binar:
Nr. Poziţii completate în partea superioară a arborelui binar
Nr. Poziţii completate în partea inferioară a arborelui binar
CE I
  CE II
  CE III
  CE IV
  CE V
  CE VI
2
2
44 Lei
132 Lei
396 Lei
1188 Lei
3564 Lei
7128 Lei
4
4
66 Lei
198 Lei
594 Lei
1782 Lei
5346 Lei
10692 Lei
8
8
88 Lei
264 Lei
792 Lei
2376 Lei
7128 Lei
14256 Lei
14
14
110 Lei
330 Lei
990 Lei
2970 Lei
8910 Lei
17820 Lei
18
18
132 Lei
396 Lei
1188 Lei
3564 Lei
10692 Lei
21384 Lei
24
24
176 Lei
528 Lei
1584 Lei
4752 Lei
14256 Lei

TOTAL
616 Lei
1848 Lei
5544 Lei
16632 Lei
49896 Lei
71280 Lei
Tabelul  4

Valorile discountului SCNet sunt exprimate în puncte pentru fiecare clasă economică. Să se obţină rezultatul în valuta dorită, se înmulţeşte valoarea discount SCNet cu valoarea punctului pentru valuta dorită.
  1. Vaucher
Pentru fiecare Pozitie (PP) în arborele binar exista nivelul de ocupare peste care încetează câştigul în clasa economică în care se găseşte PP, şi continuă cu bonusurile pe care le produce în aceiaşi şi în următoarea clasa economica. Când se închide ciclul la PP se calculează un voucher. Acesta are valori diferite in funcţie de clasa economică în care este realizat, conform tabelului 5:


Categoria comercială
Nr de poziţii completate în ramura superioară a arborelui binar
Nr de poziţii completate în ramura inferioară a arborelui binar
Valoarea voucherului
CE I
30
30
1584 Lei
 CE II
30
30
3520 Lei
 CE III
24
24
6600 Lei
 CE IV
24
24
19800 Lei
 CE V
24
24
59400 Lei
 CE VI
18
18
79200 Lei
Tabelul  5
  1. Bonusurile
  1. Poziţiile de bonificare (BPP) în arborele binar:
La un anumit nivel de ocupare al poziţiilor în arborele binar al fiecărui Colaborator/Cumpărător se acorda bonificări PP.
Dreptul la bonificare poate fi pasiv sau activ. Dreptul la bonificare este activat automat dacă numărul de PPA-uri al Colaboratorului/Cumpărător este mai mare sau egal cu numărul de bonificări PP pentru acelaşi ID. Când numărul de BPP-uri depăşeşte numărul de PPA-uri,  acel Colaborator/Cumpărător după plata comisionului SCNet pentru nivelul de ocupare a arborelui binar de 2-2, reprezintă bonificarea PP pasivă. Toate comisioanele următoare sunt la fel pasive – se calculează, apar în lista comisioanelor SCNet evidenţiate prin culoare diferită, nu se adună în suma totală a comisioanelor SCNet şi nu se pot folosi până în momentul când bonificaţia PP nu se activează. Bonificaţia PP se activează după ce Colaboratorul/Cumpărător are un nou PPA  sau noi PPA-ur  oriunde în poziţiile de bonificare ale arborelui binar  naţional sau internaţional. În acel moment se activează şi toate celelalte comisioane SCNet pasive şi Colaboratorul/Cumpărător se poate  folosi de ele.
Pentru bonificarea PP activă sunt valabile aceleaşi reguli ca şi pentru PPA în afară de:
  • Pentru bonificarea PP nu se calculează voucher la capătul ciclului.
  • Bonificarea PP nu se adună în unităţi de carieră.
Reguli pentru aprobarea de bonificări PP sunt prezentate în tabelul 6.
    •  Bonificare Naţională PP
   Bonificarea PP alocată Colaboratorului/Cumpărător se poate distribui oricărui ID care este poziţionat în arborele binar a statului în care s-a realizat + arborele naţional.
    •  Bonificare Personală PP
   Bonificarea PP alocată Colaboratorului/Cumpărător o distribuie singur Colaboratorul/Cumpărător în arborele său binar sau sub orice bonificare PP a sa.
    •  Bonificare Internaţională PP
   Bonificarea PP alocată Colaboratorului/Cumpărător se distribuie la orice ID poziţionat  în arborele binar a oricărui stat unde SCNet este înregistrat. Bonificările internaţionale PP se distribuie în arborele binar al diferitor state, proporţional producţiei de PP-uri în acele state.
    •  Bonificarea PP pentru Clasa economică superioară
   Prin completarea de Pozitii în arborele binar aferent unei categorii comerciale până la nivelul terminării ciclului în acea categorie comercială conform tabelului 6, Colaboratorului/Cumpărător care a realizat aceasta se acordă  o bonificare PP corespunzătoare categoriei comerciale superioare.
Nr. de  drepturi completate în partea superioară a arborelui binar.
Nr. de drepturi completate în partea inferioară a arborelui binar.
CE I
CE II
CE III
CE IV
CE V
CE VI
4
4
naţional
naţional
naţional
naţional
naţional
naţional
8
8
personal
personal
personal
personal
personal
personal
14
14
Internaţional
Internaţional
Internaţional
Internaţional
Internaţional
Internaţional
18
18
personal
2 x personal pentru CE I
3 x personal pentru CE I
4 x personal pentru CE I
5 x personal pentru CE I
36 x personal pentru CE I
24
24


Bonificare pentru CE IV
Bonificare pentru CE V
Bonificare pentru CE VI

30
30
Pentru CE II
Pentru CE III




Tabelul  6
e. Sistemul  de carieră
  • Perioada de lucru
Perioada de lucru în sistemul SCNet este de 6 luni.Anul este împărţit în două perioade. Prima de la 1 ianuarie pină la 30 iunie şi a doua de la 1 iulie la 31 decembrie. Unităţile directe de carieră se transferă în perioada de lucru următoare iar unităţile de cariera de grup se reseteaza la zero.
  • Unităţi de carieră
Unităţile de carieră se contabilizează cu ocazia introducerii Poziţiilor în arborele binar al claselor economice.Poziţia în arborele binar poartă un număr diferit de unităţi de carieră, in  funcţie de clasa economică în arborele căreia este plasat, şi anume:

             Categoria comercială
Unitatea de carieră conf. poziţiei în arborele binar
Clasa economică    I –  CE I
1
Clasa economică   II  – CE II
3
Clasa economică  III –  CE III
10
Clasa economică  IV –  CE IV
30
Clasa economică   V –  CE V
90
Clasa economică  VI –  CE VI
180
Tabelul  7
  1. Unitatea directă de carieră
Se calculeaza când în arborele binar se introduce pozitia Colaboratorului direct/Cumparator.
  1. Unitatea indirectă de carieră
Se calculeaza când în arborele binar se introduce pozitia oricarui Colaborator indirect indiferent de adâncimea structurii.
  1. Unităţi totale
Unităţile totale reprezintă suma unităţilor directe şi indirecte.

Comisioanele din carieră se calculeaza Colaboratorului/Cumparator întotdeauna in functie de pozitia de cariera conform tabelului 8:

Poziţiile de carieră
Unităţi necesare
Câştigul din carieră per unitate directa
Câştigul din carieră per unitate indirectă
Totalul unităţiilor
Unităţi directe
1.
Sales Agent
0
0
6.6 Lei

2.
Sales Advisor
300
50
8.8 Lei
2.2 Lei
3.
Sales Manager
1000
100
11 Lei
2.2 Lei
4.
Group Manager
3000
300
13.2 Lei
2.2 Lei
5.
Team Director
10000
1000
15.4 Lei
2.2 Lei
6.
Division Director
30000
1500
17.6 Lei
2.2 Lei
7.
Associate Director
80000
2000
19.8 Lei
2.2 Lei
Tabelul  8
  1. Bonificare suprapusă directă
Se calculează în contul Colaboratorului/Cumpărător, ca procent din toate comisioanele de echilibru ale directilor lui, conform Tabelului 10.
  1. Bonificare suprapusă indirectă
Se calculează în contul Colaboratorului/Cumpărător, ca procent din toate comisioanele de echilibru ale indirectilor lui (de la treapta a-2-a si mai departe in adancimea retelei), daca exista diferenta in pozitia de cariera, conform Tabelului 10.
    • PREMII
Ceas personalizat SCNet pentru 300 unităţi directe.
Calculator Laptop pentru 1000 unităţi directe.
    • MENŢIUNI
Pentru creşterea poziţiei in carieră se acorda insigna de aur SCNet cu numărul corespunzător de briliante. Insignele sunt temporare până la realizarea poziţiei 7. La realizarea poziţiei 7 Colaboratorul/Cumpărător retine  insigna definitiv.
Începând din poziţia 5 fiecărui Colaborator/Cumpărător i se atribuie sume pentru întreţinerea propriului birou SCNet, iar de la poziţia 6 pentru cumpărarea de autoturism, si anume:

Poziţia
Pentru birou
Pentru autoturism
Total
5.
Team Director
1.32 Lei

1.32 Lei
6.
Division Director
0.88 Lei
0.88 Lei
1.76 Lei
7.
Associate Director
0.44 Lei
0.44 Lei
0.88 Lei
Tabelul 9
  • Cariera:
ariera în sistemul SCNet are 7 poziţii de bază şi alte 10 ulterioare celei de 7. Cariera este cumulativă , odată atinsă poziţia de carieră rămâne atâta timp cât Colaboratorul/Cumpărător este înregistrat în sistemul SCNet. Unităţile de carieră se acumulează pe parcursul perioadei de lucru. La trecerea pe un nivel superior de carieră pentru contabilizarea numărului necesar de unităţi de la cea mai productivă ramură a arborelui în structura Colaboratorului/Cumpărător se calculează maxim 80% din numărul total de unităţi de grup care este necesar pentru acel nivel de carieră. Restul de 20% trebuie să conţină suma unităţilor celorlalte ramuri din structură.
După expirarea perioadei de lucru, în perioada următoare se transferă doar unităţile directe până la maxim de 2000.
Pe lângă cele menţionate, condiţiile pentru accederea la poziţiile de carieră, de bază, sunt prezentate în tabelul 10.

Poziţii de carieră
Unităţi necesare
Câştig de carieră per unitate
Bonificare directă de suprapunere (%)
Bonificare indirectă de suprapunere (%)
Total unităţi
Unităţi directe
1.
Sales Agent
0
0
6.6 Lei
7
0
2.
Sales Advisor
300
50
8.8 Lei
9
3
3.
Sales Manager
1000
100
11 Lei
11
6
4.
Group Manager
3000
300
13.2 Lei
13
9
5.
Team Director
10000
1000
15.4 Lei
15
12
6.
Division Director
30000
1500
17.6 Lei
16
15
7.
Associate Director
80000
2000
19.8 Lei
17
18
Tabelul 10
  • CARIERA INTERNAŢIONALĂ
După poziţia  7 a carierei urmează alte 10 poziţii notate cu 7.1 până la 7.10. Cariera internaţionala se achită din fondurile ce se acumulează la nivel internaţinal în suma de 1€ per unitate. Suma acumulată este împărţită în 10 parţi egale – fracţiuni.
Poziţia 7.1: se realizează atunci când colaboratorul care se găseşte pe poziţia 7 are în structura sa un colaborator care a acces pe poziţia 7. Colaboratorul din poziţia 7.1 participă la 
împărţirea  fracţiunii I cu toţi ceilalti Colaboratori din toate statele care au aceiaşi pozitie de carieră.
Poziţia 7.2: se realizează atunci când colaboratorul care se găseşte pe 7.1 are în structura sa un colaborator care a acces pe poziţia 7.1. Colaboratorul din poziţia 7.2 participă la 
împărţirea fracţiunii I cu toţi colaboratorii care au nivelul 7.1 şi împărţirea  fracţiunii II cu toţi colaboratorii de nivelul 7.2.
Poziţia 7.3: se realizează atunci când colaboratorul care se găseşte pe 7.2 are în structura sa un colaborator care a acces pe poziţia 7.2. Colaboratorul în poziţia 7.3 participă la împărţirea fracţiunii I, II si III.
Poziţia 7.4: se realizează atunci când colaboratorul care se găseşte pe 7.3 are în structura sa un colaborator care a acces pe poziţia 7.3 si un alt colaborator în altă ramură a structurii in pozitia 7. Participă conform principiilor mai sus enunţate la împărţirea fracţiunii I, II, III si IV.
Poziţiile 7.5, 7.6  se realizează ca şi poziţiile 7.2 si 7.3. cu creşterea poziţiei se măreşte şi numărul fracţiunilor ce se împarte.
Poziţia 7.7: se realizează atunci când colaboratorul care se găseşte pe 7.6 are în structura sa un colaborator care a acces pe poziţia 7.6 si în alte doua ramuri diferite a structurii sale cate unul in pozitia 7. Atunci participa la împărţirea fracţiunilor din 7 fracţiuni.
Poziţia 7.8 si Poziţia 7.9 se realizează ca şi poziţiile 7.5 si 7.6  şi participa la împărţirea de mijloace corespunzătoare a numărului de fracţiuni.
Poziţia 7.10: se realizează atunci când colaboratorul care se găseşte pe 7.9 are în structura sa un colaborator care a acces pe poziţia 7.9 si în alte trei ramuri diferite a structurii sale cate unul in pozitia 7. Atunci participa la împărţirea 
celor 10 fracţiuni.
Comisioanele internaţionale (poziţiile 7.1 până la 7.10) se comisioneaza lunar.
  • SEMINARII – ŞCOLARIZAREA:
Participarea la seminarii de leader este legată de realizările în activitate a Colaboratorului/Cumpărător.

1. Seminar Leader I cu durata de 3 zile,condiţia de participare este schimbarea de poziţie de carieră de la 2 la 3. Se organizează după terminarea perioadei de lucru, in Romania.
2. Seminar Leader II  cu durata de 5 zile, pentru colaboratorii care acced la poziţiile 4 sau 5. Se organizează după terminarea perioadei de lucru, in alt stat.
3. Seminar Leader III cu durata de 8 zile, pentru colaboratorii care acced la poziţiile 6 sau 7. Se organizează după terminarea perioadei de lucru, intr-o tara indepartata intr-un hotel de lux. Transport aerian.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu